sigla Cabinet Maior Avocat

Lipsa indicării segmentului de drum - anulare proces verbal de contravenție

av. Maior Dragoș Alexandru

av. Maior Dragoș Alexandru

Soluție pe scurt:

„Este de esența reținerii elementelor constitutive ale contravenției prevăzute de art.120 alin.1 lit. i din RAOUG nr.195/2002, ca sectorul de drum cu privire la care s-a constatat încălcarea regulilor de circulație să fie marcat corespunzător. 

Cu alte cuvinte, pentru a putea fi atrasă incidența textului de lege, trebuie stabilit cu certitudine faptul că respectivul sector de drum avea amplasat un marcaj longitudinal continuu.

Având în vedere aceste aspecte, instanța constată că este afectată legalitatea actului sancționator, astfel că prezumția de legalitate a procesului-verbal seria PMSX nr. xxxxxx din xx.xx.xxxx a fost răsturnată de către petent.”  

jesse bowser c0I4ahyGIkA unsplash

       Prin procesul verbal clientul a fost sancționat contravențional pe motiv că, la data de ar fi „efectuat manevra de depășire pe un sector de drum unde era amplasat marcajul longitudinal continuu simplu”.

          Organele de control au considerat că fapta săvârșită constituie contravenție conform art. 101 alin. (3) lit. g din OUG nr. 195/2002 și ca atare au dispus sancționarea subsemnatului cu amendă în cuantum de 870 lei și respectiv aplicarea sancțiunii complementare a suspendării dreptului de a mai conduce pentru o perioadă de 60 de zile.

          Împotriva acestui proces verbal am formulat plângere contravențională motivând că există un viciu de legalitate.

          Potrivit art. 16 alin. 1 din OG. nr 2/2001, procesul verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu (…) descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită (…)”

         După cum reiese din procesul-verbal atacat, organele de control s-au limitat în a descrie formal și pe scurt fapta: „a condus autoturismul marca DACIA cu nr. XX-XX-XXX pe DJ152 (…) a efectuat manevra de depășire pe un sector de drum unde era amplasat marcajul longitudinal continuu simplu”.

     Prin Sentința Civilă nr. 4121 din data de 29.09.2022 Judecătoria Târgu Mureș, instanța a admis plângerea contravențională anulând procesul verbal de constatare a contravenției.

Considerentele instanței:

         „În privința legalității procesului-verbal, petentul a invocat mai multe cauze de nulitate, respectiv descrierea incompletă a locului săvârșirii faptei, inexistența unei semnalizări corespunzătoare a segmentului de drum și inexistența marcajului de drum aferent.

     Cercetând argumentele invocate de către petent, instanța constată că, în lipsa unei individualizări exacte a segmentului de drum pe care a fost comisă contravenția, nu poate fi analizată corectitudinea constatărilor agentului de poliție.

           Astfel, din cuprinsul procesului verbal contravențional analizat rezultă că locul săvârșirii faptei este situat pe DJ1521A, pe direcția Berghia-Band, fără a fi precizat în concret kilometrul la care a fost surprins petentul în timp ce efectua o depășire interzisă de lege. Instanța se află în imposibilitatea de a analiza, în mod concret, pe distanța celor 8 km dintre satele Berghia și Band, dacă petentul a efectuat o depășire pe un sector de drum unde era amplasat un marcaj longitudinal continuu simplu, sau nu, deoarece nu a fost precizată o localizare concretă a marcajului respectiv.

         Mai mult decât atât, coroborând planșele foto depuse la dosarul cauzei de către petent, cu cercetarea hărții digitate prin satelit puse la dispoziție prin intermediul Google Maps, instanța a constatat faptul că, în locul indicat de către petent ca fiind cel al constatării producerii faptei contravenționale, marcajul de drum este, într-adevăr, șters de pe carosabil.

         Or, este de esența reținerii elementelor constitutive ale contravenției prevăzute de art. 120 alin.1 lit. i din Regulemntul la OUG nr.195/2002, ca sectorul de drum cu privire la care s-a constatat încălcarea regulilor de circulație să fie marcat corespunzător.

         Cu alte cuvinte, pentru a putea fi atrasă incidența textului de lege, trebuie stabilit cu certitudine faptul că respectivul sector de drum avea amplasat un marcaj longitudinal continuu.

    Având în vedere aceste aspecte, instanța constată că este afectată legalitatea actului sancționator, astfel că prezumția de legalitate a procesului-verbal a fost răsturnată de către petent, motiv pentru care instanța nu va mai trece la analiza temeiniciei actului sancționator.

     În baza tuturor acestor argumente, în temeiul art. 34 din OG nr. 2/2001 instanța va admite plângerea contravențională formulată, și va anula procesul-verbal atacat ca fiind nelegal întocmit.”

Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile

Articole recente

Folosirea/navigarea pe site-ul www.maior.legal de către utilizatori reprezintă acceptul termenilor și condițiilor de utilizare care guvernează relația dintre utilizator și Maior D. Alexandru – Cabinet avocat
Maior D. Alexandru – Cabinet avocat a realizat acest Site ca sursă de informare, cu respectarea normelor legale în vigoare privind drepturile de autor, confidențialitatea și a regulilor de publicitate prevăzute de Legea nr. 51/1991 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat si a Statutului profesiei de avocat, conform ultimelor completări și modificări. Folosirea sau vizitarea Site-ului implică acceptarea de către utilizatori a termenilor și a condițiilor.
Post Views: 352
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x