Timpul de detecție a unor droguri în urină
Timpul de detecție a unor droguri în urină Timpul de detecție al drogurilor în urină – un detaliu esențial într-un dosar penal
𝐃𝐞𝐜𝐢𝐳𝐢𝐚 𝐧𝐫. 𝟐𝟓/2025
𝑨𝒅𝒎𝒊𝒕𝒆 sesizările formulate de Curtea de Apel Braşov – Secţia penală în dosarul nr. 2769/338/2022, respectiv Curtea de Apel Cluj – Secţia penală și de minori în dosarul nr. 2889/219/2022, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarelor chestiuni de drept:
„În cazul infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa substanţelor psihoactive, prevăzută de art. 336 alin. (2) din Codul penal, pentru realizarea cerinţei esenţiale preexistente ca inculpatul să se fi aflat sub influenţa unor substanţe psihoactive este suficient să se constate prezenţa în probele biologice a substanţei psihoactive, indiferent de concentraţia acesteia, influenţa asupra capacităţii de a conduce fiind prezumată absolut ori dacă această prezumţie este una relativă, putând fi combătută prin mijloace de probă ştiinţifice potrivit cărora, în ciuda prezenţei substanţelor psihoactive într-o concentraţie minimală, persoana nu se află sub influenţa substanţelor psihoactive, cu afectarea capacităţii de a conduce autovehicule pe drumurile publice?”
„Dacă dispoziţia “aflată sub influenţa unor substanţe psihoactive”, din cuprinsul infracţiunii prevăzute de art. 336 alin. (2) din Codul penal se referă la o persoană care a consumat substanţe psihoactive sau la o persoană a cărei capacitate de a conduce un vehicul (pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere) este alterată în urma consumului de substanţe psihoactive?”
şi stabileşte următoarele:
În cazul infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa substanţelor psihoactive, prevăzută de art. 336 alin. (2) din Codul penal, pentru realizarea condiţiei esenţiale ataşată elementului material al laturii obiective, aceea ca inculpatul să se fi aflat sub influenţa unor substanţe psihoactive, este necesar să se constate atât prezenţa în probele biologice a substanţei psihoactive, cât şi aptitudinea acesteia de a putea determina afectarea capacităţii de a conduce a autorului faptei.
Așadar, ICCJ soluționează o controversă ce e generat o practică neunitară la nivel național, existând instanțe care au condamnat pe baza unei prezumții absolute că fiind depistată substanța în organism există și o influență „inerentă”.
Am arătat încă din 2023 (vezi articol click aici) că există o distincție fină ce trebuie făcută de la caz la caz, nu mereu detecția unei substanțe psihoactive în corpul unei persoane determină și alterarea reflexelor necesare conducerii unui autoturism pe drumurile publice.
Timpul de detecție a unor droguri în urină Timpul de detecție al drogurilor în urină – un detaliu esențial într-un dosar penal
Conducerea sub influența substanțelor psihoactive: rolul expertizei medico-legale În 2025, Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că în dosare privind
Achitare defintiva – conducere sub influenta substantelor psihoactive 2025 În esență, Hotărârea prealabilă în materie penală nr. 25/27.01.2025 a Înaltei Curți de