sigla Cabinet Maior Avocat

Cum se poate evita anularea permisului de conducere? - conducere sub influența

av. Maior Dragoș Alexandru

av. Maior Dragoș Alexandru

Art. 336: Conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe

(1)Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.

(2)Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi persoana, aflată sub influenţa unor substanţe psihoactive, care conduce un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere.

(3)Dacă persoana aflată în una dintre situaţiile prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) efectuează transport public de persoane, transport de substanţe sau produse periculoase ori se află în procesul de instruire practică a unor persoane pentru obţinerea permisului de conducere sau în timpul desfăşurării probelor practice ale examenului pentru obţinerea permisului de conducere, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.

 

conducere_sub_influenta_alcool

Deși în marea majoritate a dosarelor în care se cercetează o faptă de conducere sub influența alcoolului nu se dispune executarea pedepsei în regim privativ de libertate, soluția ce se dispune poate impacta asupra dreptului de a conduce.

Se anulează sau nu permisul de conducere?

Potrivit art. 114 din OUG 195/2002: anularea permisului de conducere eliberat de autoritatea română se dispune în următoarele cazuri:

  1. a)titularul permisului de conducere a fost condamnat printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă pentru o infracţiune care a avut ca rezultat uciderea sau vătămarea corporală a unei persoane, săvârşită ca urmare a nerespectării regulilor de circulaţie;
  2. b)titularul permisului de conducere a fost condamnat, printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă, pentru infracţiunile prevăzute la art. 334, art. 335 alin. (2), art. 336, art. 337, art. 338 alin. (1) şi art. 339 alin. (2)-(4) din Codul penal
  3. c)(abrogat)
  4. d)titularului permisului de conducere i s-a aplicat, printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă, pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a conduce anumite categorii de vehicule stabilite de instanţă prevăzută la art. 66 alin. (1) lit. i) din Codul penal.

Așadar, legiutorul a prevăzut expres situațiile în care se anulează permisul de conducere. Ipoteză în care este necesară reluarea școlii de șoferi și susținerea unui nou examen teoretic și practic.

Cum evităm anularea permisului?

Anularea permisului de conducere poate fi evitată în situația în care se dispune fie renunțarea la aplicarea pedepsei, fie amânarea aplicării pedepsei.

Avantajele amânării aplicării pedepsei sunt evidente: permisul de conducere nu se anulează

Cu toate acestea, se aplică o sancțiune administrativă, în sensul suspendării dreptului de a conduce pentru o anumită perioadă, însă această perioadă de suspendare poate fi compensată din timpul în care inculpatul nu a avut dreptul de a conduce, iar de regulă dilatarea temporală a fazei de urmărire penală face ca această sancțiune administrativă să se estompeze și în final după rămânerea definitivă a soluției de amânare a aplicării pedepsei permisul să fie restituit titularului.

Pentru a spera la o soluție favorabilă este însă necesar ca încă de la început să fie administrate probe (și) în favoarea conducătorului auto, fiecare detaliu fiind extrem de important chiar dacă se recunoaște fapta, iar probele sunt doar în circumstanțierea făptuitorului. În acest sens recomandăm încă din primul moment consultarea unui avocat pentru a reprezenta interesele persoanei vizate de procedura judiciară. 

Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile

Articole recente

Folosirea/navigarea pe site-ul www.maior.legal de către utilizatori reprezintă acceptul termenilor și condițiilor de utilizare care guvernează relația dintre utilizator și Maior D. Alexandru – Cabinet avocat
Maior D. Alexandru – Cabinet avocat a realizat acest Site ca sursă de informare, cu respectarea normelor legale în vigoare privind drepturile de autor, confidențialitatea și a regulilor de publicitate prevăzute de Legea nr. 51/1991 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat si a Statutului profesiei de avocat, conform ultimelor completări și modificări. Folosirea sau vizitarea Site-ului implică acceptarea de către utilizatori a termenilor și a condițiilor.
Post Views: 226
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x