În practica dreptului penal, linia dintre o condamnare și o soluție de clasare este adesea trasată chiar la prima interacțiune a suspectului cu organele de urmărire penală.
O speță recentă soluționată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Mureș demonstrează perfect cum asistența juridică de specialitate și uzitarea corectă a drepturilor procesuale pot schimba radical soarta unui dosar.
În cauza instrumentată recent, inculpatul a fost vizat de săvârșirea a două infracțiuni rutiere grave: punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat și conducerea fără permis de conducere.
Aparent, acuzarea avea la bază un proces-verbal de constatare a infracțiunilor. Foarte mulți justițiabili, aflați în această etapă, fac greșeala fatală de a se grăbi să dea declarații detaliate în încercarea de a se disculpa pe loc, fără a fi asistați de un avocat.
În acest dosar, abordarea a fost fundamental diferită. Inculpatul a fost audiat, dar a ales să uzeze de dreptul său legal și nu a dorit să dea declarații. Această tăcere strategică s-a dovedit a fi cheia obținerii ordonanței de clasare.
Argumentul principal pentru care un avocat penalist va recomanda frecvent amânarea declarației constă în necesitatea studiului aprofundat al dosarului. Orice declarație oferită „în orb”, fără a cunoaște exact materialul probator administrat de organele de cercetare penală, prezintă riscul major al autoincriminării.
Accesul la dosar permite avocatului să evalueze vulnerabilitățile acuzării. Fără o cunoaștere prealabilă a actelor de la dosar, suspectul ar putea să ofere, din dorința de a se justifica, exact acele detalii de care organele de cercetare penală au nevoie pentru a formula rechizitoriul. Dreptul la tăcere nu este o dovadă de vinovăție, ci un timp de respiro necesar pentru ca apărarea să analizeze probele și să stabilească o strategie viabilă.
Prin faptul că inculpatul nu a oferit o declarație care să suplinească eventualele lacune probatorii, procurorul de caz a fost obligat să se raporteze strict la probele existente. Analiza a relevat faptul că, dincolo de procesul-verbal de constatare, nu exista niciun alt mijloc de probă care să susțină acuzațiile.
Nu au existat probe suplimentare care să îl plaseze pe inculpat la locul faptei sau care să certifice în mod neîndoielnic faptul că acesta a condus autoturismul. Prin urmare, constatând că nu există vreo probă concretă și directă care să atragă răspunderea penală, procurorul a dispus clasarea cauzei în temeiul art. 16 alin. 1 lit. c C.proc.pen. , soluție fundamentată pe lipsa probelor privind săvârșirea infracțiunilor.
Acest caz subliniază o realitate incontestabilă a sistemului judiciar: diferența dintre o condamnare și o achitare (sau o clasare în faza de urmărire penală) stă adesea în detaliile procedurale și în tactica adoptată în primele faze ale procesului. Asistența juridică nu este o simplă formalitate. Intervenția unui avocat specializat în drept penal care studiază dosarul, analizează temeinicia actelor de constatare și îndrumă clientul să evite capcanele autoincriminării reprezintă, de cele mai multe ori, granița subtilă dintre libertate și sancțiune penală.
Analizăm probele pentru a demonstra lipsa vinovăției și a obține clasarea cauzei.
Solicită o Evaluare a Dosarului pe WhatsApp