Arestul preventiv și controlul judiciar: diferențe și ce drepturi ai
Arestul preventiv și controlul judiciar: diferențe și ce drepturi ai Când o persoană este acuzată de săvârșirea unei infracțiuni, organele judiciare pot
Portivit art. 41, pct. 8 din Legea nr. 82/1991, constituie contravenție nedepunerea situațiilor financiare anuale, a situațiilor financiare anuale consolidate, a situațiilor financiare interimare, precum și a raportărilor contabile și se sancționează cu amendă de la 2.000 lei la 5.000 lei.
Chiar și așa, contrar exigențelor cuprinse în OG 2/2001, organul fiscal, constatând (de cele mai multe ori cu întârziere) că un profesionist nu și-a depus bilanțul contabil ori situația financiară anuală specifică activității dispune sancționarea cu amendă contravențională.
Dar lucrurile trebuie privite prin prisma OG 2/2001 prin raportare la natura contravenției, doar astfel se poate analiza corectitudinea aplicării sancțiunii.
Potrivit art. 13 al. 1 şi 2 din OG 2/2001, aplicarea sancţiunii amenzii contravenţionale se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârşirii faptei.
Sigur că, în cazul contravenţiilor continue, termenul prevăzut la alin. (1) curge de la data încetării săvârşirii faptei.
DAR, contravenţia este continuă în situaţia în care încălcarea obligaţiei legale durează în timp. Cât privește incriminarea în discuție, este vorba despre o contravenţie omisivă al cărei element material constă în neîndeplinirea unei obligaţii de a depune o anumită declaraţie.
Totuşi nu toate contravenţiile omisive au caracter continuu întrucât ceea ce imprimă caracter continuu unei fapte omisive este prelungirea în timp a conduitei ilicite (încălcarea constantă în timp a obligaţiei legale).
De altfel, contravenţiile pur omisive sunt rareori continue, acest caracter fiind mai curând specific contravenţiilor de tip comisiv în care elementul material constă într-o acţiunea ce capătă caracter ilicit întrucât se grefează pe o omisiune (de pildă unele contravenţii în domeniul disciplinei în construcţii, contravenţii în domeniul relaţiilor de muncă, etc).
Cu alte cuvinte, fapta de a nu depune o anumită declaraţie nu este o faptă care durează în timp, ci se săvârşeşte chiar la momentul în care a expirat termenul prevăzut de lege pentru depunerea declaraţiei. Obligaţie care trebuie îndeplinită conform art. 36 alin. 1 din Legea nr. 82/1991 în termen de 150 de zile de la încheierea exerciţiului financiar (aproximativ în luna mai a anului următor).
În aceste condiții, este foarte importantă data la care sancțiunea contravențională a fost aplicată.
Într-o cauză recentă, am avut un proces-verbal încheiat la data de 26.03.2024 ora 11.00 cu referire la situații financiare anuale nedepuse pentru perioada 31.12.2022”.
Mare atenție însă, potrivit art. 13 al. 1 şi 2 din OG 2/2001, aplicarea sancţiunii amenzii contravenţionale se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârşirii faptei.
Aşadar, ţinând cont şi de specificul contravenţiei (contravenţie instantanee) am critica procesul verbal considerând că fapta de a nu depune situaţia financiară anuală aferentă anului 2022 s-a consumat la finalul lunii mai 2023.
Or, procesul verbal atacat a fost întocmit la data de 26.03.2024, cu depăşirea termenul legal de prescripţie.
Prin urmare, am explicat de ce procesul verbal de contravenţie atacat a fost întocmit cu nerespectarea dispoziţiilor art.13 alin.1 din O.G. nr.2/2001, fapt ce presupune admiterea excepţiei prescripţiei dreptului de a aplica sancţiunea, cu consecinţa anulării integrale a acului atacat, ceea ce s-a și întâmplat:
Arestul preventiv și controlul judiciar: diferențe și ce drepturi ai Când o persoană este acuzată de săvârșirea unei infracțiuni, organele judiciare pot
Recuperarea permisului suspendat – pași, acte și termene Suspendarea dreptului de a conduce este una dintre cele mai neplăcute sancțiuni
Cum contest o amendă rutieră și ce șanse de câștig am? Fiecare șofer se poate confrunta, mai devreme sau mai târziu,